Sindicatul National al Agentilor de Politie
Home Comunicate Viziune SNAP Obiective SNAP Organe de conducere Acte normative Abuzuri Adeziune Contact
AFILIAT LA FEDERATIA SINDICATELOR DEMOCRATICE A POLITISTILOR DIN ROMANIA
"ALEXANDRU IOAN CUZA"
DIN CADRUL BLOCULUI NATIONAL SINDICAL

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

comunicate
 
Polițiștii se legitimează între ei   |  23/02/2017

COMUNICAT

,,Polițiștii se legitimează între ei”

            ,,Polițiștii se legitimează între ei” - La prima vedere această afirmație pare desprinsă dintr-un banc cu polițiști, dar din nefericire acest fapt se întâmplă în realitate, la Inspectoratul Județean de Poliție Buzău.

            În dimineața zilei de 22 februarie 2017, în jurul orei 07.40, mă deplasam către locul de muncă, respectiv Poliția Municipiului Buzău, moment în care am avut parte de o surpriză. La aproximativ zece metri de sediul poliției, am fost acostat de un ,,coleg” de la serviciul resurse umane, în ținută civilă, care mi-a solicitat documentele pentru control.

            Dincolo de ridicolul provocat de imaginea unui polițist în uniformă, legitimat în plină stradă de către un civil, respectivul mi-a solicitat permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al autoturismului personal, în condițiile în care eu mă deplasam pe jos.

            În prima fază am crezut că sunt subiectul unei farse, a unei glume pusă la cale de colegi, asta până când, un ofițer de la Poliția Rutieră mi-a comunicat că este vorba de o acțiune organizată ,,pe cadre”, care vizează polițiștii.

            Văzând că nu are motive să-mi solicite actele mașinii, eu fiind pieton în acel moment, colegul mi-a solicitat legitimația de serviciu pentru control.

Conștient de ridicolul situației și observând reacția trecătorilor, martori la scena legitimării polițistului de un civil, i-am prezentat legitimația pentru a termina cât mai repede acest circ, indignat și amuzat deopotrivă.

            Încercam să îmi imaginez ce gândesc cetățenii care zâmbeau văzându-ne; cred că își spuneau în sinea lor că s-au terminat infractorii si contravenienții și de aceea polițiștii nu mai au pe cine să legitimeze, fapt pentru care se legitimează între ei.

            Dincolo de partea amuzantă a acestei întâmplări, există o serie de efecte negative asupra imaginii polițistului, în percepția reprezentanților societății civile, care au așteptări mai mari de la noi, de la cei care au menirea de a-i apăra.

Sindicatul Național al Agenților de Poliție a reclamat în repetate rânduri modul în care se efectuează unele controale, în special la dispozitivele de ordine publică și poliție rutieră, oameni în uniformă care sunt verificați și certați de civili, în stradă sub privirile oamenilor.

Încheiem cu speranța că aceste rânduri vor fi citite și de cei cu putere de decizie, iar pe viitor acest tip de controale vor fi efectuate așa cum trebuie, deoarece polițiștii nu sunt infractori !

UNITI VOM FI PUTERNICI!

BIROUL EXECUTIV CENTRAL



 
 
Conferinta Nationala SNAP 2015
 
Protest 1 Iunie Miting
 
 
Sindicalistii din Politie s-au intilnit cu seful IPJ Bacau   |   16.09.2012   |  
www.bacaulive.ro
liderii de sindicat au avut o intrevedere cu seful Inspectoratului de Politie Judetean Bacau caruia i-au reprosat faptul ca drepturile lor ...
Poliţia Constanţa tergiversează intenţionat un proces!   |   17.05.2012   |  
www.cugetliber.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
Şeful Poliţiei Constanţa riscă să fie amendat de instanţă   |   04.05.2012   |  
www.cugetliber.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
BT Neamt - Incurajeaza lupa impotriva consumului de droguri   |   23.05.2011   |   www.evenimentul.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
Protest cu furca-n gat  |   21.10.2010  |   www.monitorulneamt.ro
Politistii se "bat" intre ei   |   17.08.2010  |   www.ziarulceahlaul.ro
In vremuri atit de grele incit si hirtia de scris este la mare pret in politie, Sindicatul Agentilor acuza Sindicatul Politistilor si Personalului Contractual de practici imorale. Tendentios, liderul SNAP Neamt, agentul Ioan Canarau numeste sindicatul pe care l-a parasit SNPPCR...
Politistii nemteni sun solidari cu subofiterul dambovitean batut   |   08.09.2010  |   www.realitateamedia.ro
Subofiterii si ofiterii Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Neamt si-au exprimat ingrijorarea vizavi de tot mai desele cazuri in care oamenii legii sunt agresati. De asemenea, politistii isi arata sustinerea pentru colegul lor de la IJP Dambovita...
Politistii acuza lipsa de protectie si legislatia oarba   |   08.09.2010  |   www.monitorulneamt.ro
Printr-un comunicat remis presei, Ioan Canarau, presedintele Biroului Teritorial Neamt al Sindicatului National al Agentilor de Politie (SNAP), isi exprima regretul fata de cele intimplate cu colegul lor din Tirgoviste, care se zbate intre viata si moarte dupa ce ...
Agentii de politie, invitati sa adere la un sindicat care sa-i reprezinte doar pe ei   |   17.08.2010  |   www.monitorulsv.ro
Sindicatul National al Agentilor de Politie din Romania, organism infiintat in tara de aproximativ trei ani, cauta membri si in judetul Suceava, agentii din judet fiind invitati sa adere la sindicat, pentru a li se apara drepturile. ...
Ziua Copilului - profesorii protesteaza in strada   |  27.05.2010
Peste cinci mii de profesori vor iesi in strada pe 1 iunie 2010. Membrii Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) alaturi de cei din cadrul aliantei Sindicale Gh. Asachi, respectiv al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) au programat ...
Politistii ieseni isi iau scaunele si calculatoarele acasa   |  31.05.2010
Protest inedit al politistilor ieseni. Astazi, oamenii legii vor lasa birourile goale: isi vor lua scaunele si calculatoarele acasa. Pentru ca nu au voie sa faca greva, politistii ieseni vor recurge la alte forme de protest, cu respectarea legii in vigoare. ...
 
NORME METODOLOGICE PRIVIND ACORDAREA DE AJUTOARE FINACIARE
Sindicatul National al Agentilor de Politie acorda membrilor sai ajutoare financiare astfel:
• Ajutor pentru cheltuieli de inmormantare
• Ajutor pentru cazuri de vatamare corporala grava survenite in timpul si ca urmare a indeplinirii atributiilor de serviciu; ...
 
 

Organizatie in parteneriat cu
National Association of Police Organizations (NAPO)

 
brokersasist Oferte speciale asigurari pentru membrii S.N.A.P.
telekom Oferte speciale pentru membrii S.N.A.P.
 
vodafone Oferte speciale pentru membrii S.N.A.P.
 
orange Oferte speciale pentru membrii S.N.A.P.
Detectiv Particular Curs de specializare – Detectiv particular( R3/C.O.R. 3335504 )
 
 
SALVATI POLITIA ROMANA!
 
contact snap
 
Biroul Executiv Central S.N.A. P. Sediul Administrativ,
Str. Mihai Voda, nr.17, et.2 cam.201, Casa de Cultura a MAI, sector 5, Bucuresti
Telefon / Fax: (+40)- 21.3100414
Tel: (+40)- 021/3037080 int. 30512, 30513
Mobil: -
E-mail: presedinte@snapromania.ro
 
Parteneri snap
 
 
 
 
HomeComunicateViziune SNAPObiective SNAPOrgane de conducereActe normativeAbuzuriAdeziuneContactAcces membrii
Copyright © 2010 snapromania.ro. Toate drepturile rezervate.