Sindicatul National al Agentilor de Politie
Home Comunicate Viziune SNAP Obiective SNAP Organe de conducere Acte normative Abuzuri Adeziune Contact
AFILIAT LA FEDERATIA SINDICATELOR DEMOCRATICE A POLITISTILOR DIN ROMANIA
"ALEXANDRU IOAN CUZA"
DIN CADRUL BLOCULUI NATIONAL SINDICAL

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

comunicate
 
Materiale de protectie pentru politisti   |  05/05/2020

COMUNICAT

- Materiale de protecţie pentru poliţişti -

Din momentul instituirii stării de urgenţă, Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie a realizat importanţa asigurării materialelor de protecţie împotriva îmbolnăvirii pentru membrii săi şi în general pentru cei din prima linie.

Ca urmare a consultărilor avute cu lideri din toată ţara, poliţişti şi poliţişti de frontieră, a lipsurilor reclamate de aceştia şi datorită numărului mare de contaminări, am considerat că este de datoria noastră să ne implicăm şi să ajutăm atât cât putem.

Astfel, în condiţiile dificile impuse, de izolare şi restricţie, am reuşit cu ajutorul unor oameni de bună credinţă să achiziţionăm şi să distribuim o serie de materiale către Birourile Teritoriale SNAP, respectiv către unităţile şi subunităţile Poliţiei Române şi ale Poliţiei de Frontieră.

Până la data de 05 mai 2020, organizaţia noastră a reuşit să distribuie la nivel naţional următoarele materiale de protecţie:

-    3.500 (trei mii cinci sute) litri de dezinfectant,

-    12.000 (douăsprezece mii) măşti de protecţie,

-    600 (şase sute) viziere.

Facem precizarea că acestea nu au fost destinate doar membrilor noştri de sindicat, ci tuturor poliţiştilor care au avut nevoie de ele pentru ducerea la îndeplinire a sarcinilor de servici, fara a se expune contaminării cu noul coronavirus.

Suntem conştienţi că efortul nostru nu este suficient, raportat la nevoile actuale, dar încercăm să ne implicăm atât cât putem şi le mulţumim celor care ne sprijină în demersurile pe care le facem.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

”Uniţi vom fi puternici! ”
 



 
 
Conferinta Nationala SNAP 2015
 
Protest 1 Iunie Miting
 
 
Sindicalistii din Politie s-au intilnit cu seful IPJ Bacau   |   16.09.2012   |  
www.bacaulive.ro
liderii de sindicat au avut o intrevedere cu seful Inspectoratului de Politie Judetean Bacau caruia i-au reprosat faptul ca drepturile lor ...
Poliţia Constanţa tergiversează intenţionat un proces!   |   17.05.2012   |  
www.cugetliber.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
Şeful Poliţiei Constanţa riscă să fie amendat de instanţă   |   04.05.2012   |  
www.cugetliber.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
BT Neamt - Incurajeaza lupa impotriva consumului de droguri   |   23.05.2011   |   www.evenimentul.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
Protest cu furca-n gat  |   21.10.2010  |   www.monitorulneamt.ro
Politistii se "bat" intre ei   |   17.08.2010  |   www.ziarulceahlaul.ro
In vremuri atit de grele incit si hirtia de scris este la mare pret in politie, Sindicatul Agentilor acuza Sindicatul Politistilor si Personalului Contractual de practici imorale. Tendentios, liderul SNAP Neamt, agentul Ioan Canarau numeste sindicatul pe care l-a parasit SNPPCR...
Politistii nemteni sun solidari cu subofiterul dambovitean batut   |   08.09.2010  |   www.realitateamedia.ro
Subofiterii si ofiterii Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Neamt si-au exprimat ingrijorarea vizavi de tot mai desele cazuri in care oamenii legii sunt agresati. De asemenea, politistii isi arata sustinerea pentru colegul lor de la IJP Dambovita...
Politistii acuza lipsa de protectie si legislatia oarba   |   08.09.2010  |   www.monitorulneamt.ro
Printr-un comunicat remis presei, Ioan Canarau, presedintele Biroului Teritorial Neamt al Sindicatului National al Agentilor de Politie (SNAP), isi exprima regretul fata de cele intimplate cu colegul lor din Tirgoviste, care se zbate intre viata si moarte dupa ce ...
Agentii de politie, invitati sa adere la un sindicat care sa-i reprezinte doar pe ei   |   17.08.2010  |   www.monitorulsv.ro
Sindicatul National al Agentilor de Politie din Romania, organism infiintat in tara de aproximativ trei ani, cauta membri si in judetul Suceava, agentii din judet fiind invitati sa adere la sindicat, pentru a li se apara drepturile. ...
Ziua Copilului - profesorii protesteaza in strada   |  27.05.2010
Peste cinci mii de profesori vor iesi in strada pe 1 iunie 2010. Membrii Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) alaturi de cei din cadrul aliantei Sindicale Gh. Asachi, respectiv al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) au programat ...
Politistii ieseni isi iau scaunele si calculatoarele acasa   |  31.05.2010
Protest inedit al politistilor ieseni. Astazi, oamenii legii vor lasa birourile goale: isi vor lua scaunele si calculatoarele acasa. Pentru ca nu au voie sa faca greva, politistii ieseni vor recurge la alte forme de protest, cu respectarea legii in vigoare. ...
 
NORME METODOLOGICE PRIVIND ACORDAREA DE AJUTOARE FINACIARE
Sindicatul National al Agentilor de Politie acorda membrilor sai ajutoare financiare astfel:
• Ajutor pentru cheltuieli de inmormantare
• Ajutor pentru cazuri de vatamare corporala grava survenite in timpul si ca urmare a indeplinirii atributiilor de serviciu; ...
 
 

Organizatie in parteneriat cu
National Association of Police Organizations (NAPO)

 
brokersasist Oferte speciale asigurari pentru membrii S.N.A.P.
 
vodafone Oferte speciale pentru membrii S.N.A.P.
 
orange Oferte speciale pentru membrii S.N.A.P.
CaliVita - Sănătate pentru polițiști CaliVita - Sănătate pentru polițiști
 
 
SALVATI POLITIA ROMANA!
 
contact snap
 
Biroul Executiv Central S.N.A. P. Sediul Administrativ,
Str. Mihai Voda, nr.17, et.2 cam.201, Casa de Cultura a MAI, sector 5, Bucuresti
Telefon / Fax: (+40)- 21.3100414
Tel: (+40)- 021/3037080 int. 30512, 30513
Mobil: -
E-mail: presedinte@snapromania.ro
 
Parteneri snap
 
 
 
 
HomeComunicateViziune SNAPObiective SNAPOrgane de conducereActe normativeAbuzuriAdeziuneContactAcces membrii
Copyright © 2010 snapromania.ro. Toate drepturile rezervate.