Sindicatul National al Agentilor de Politie
Home Comunicate Viziune SNAP Obiective SNAP Organe de conducere Acte normative Abuzuri Adeziune Contact
AFILIAT LA FEDERATIA SINDICATELOR DEMOCRATICE A POLITISTILOR DIN ROMANIA
"ALEXANDRU IOAN CUZA"
DIN CADRUL BLOCULUI NATIONAL SINDICAL

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

comunicate
 
Așteptăm să treacă atât pandemia cât și prostia   |  01/07/2020

C O M U N I C A T
- Așteptăm să treacă atât pandemia cât și prostia -

Sindicatul Național al Agenților de Poliție încearcă să fie corect în relațiile cu partenerii de dialog, cu angajatorul și nu în ultimul rând cu membrii săi, lucrurile bune trebuie recunoscute, iar atunci când a fost cazul am ieșit în stradă pentru revendicări.

În acest context, amintim că după schimbarea Guvernului și implicit a ministrului de interne am observat că au fost respectate parțial promisiunile referitoare la drepturile salariale, au fost făcute investiții pentru achiziționarea unor autospeciale, pentru armament și muniție, lucruri firești și necesare de altfel.

Din păcate am asistat și la anumite acțiuni ale conducerii MAI, cu care nu putem fi de acord, așa cum s-a procedat la schimbarea Statutului Polițistului, în plină pandemie, fară dialog social, timp în care au fost neglijate problemele cu adevărat importante.

Poate că domnul ministru nu este informat și de aceea ne-am făcut datoria de a-i aduce la cunoștință că trebuie schimbată mentalitatea unor șefi și că trebuie să scăpăm de obiceiul împuternicirii și desemnării pe funcții a unor oameni nepregătiți profesional și că acele funcții trebuie ocupate doar prin concurs, de cei care merită, de profesioniști.

În prezent primim sesizări despre astfel de oameni, unii chiar șefi de inspectorate județene, care coordonează activitatea din birou, prin stația de emisie sau chiar prin postări pe rețele de socializare. Șefi care modifică programul de lucru al subalternilor după cum îi duce capul și care cercetează disciplinar polițiști pentru că au luat pauză de masă în timpul programului.

Pe lângă acești ,,manageri” care în anul 2020 impun norme de amenzi, mai avem și problemele care țin de reorganizare, amintind aici doar ca exemplu faptul că nici până în prezent nu avem în fișa postului indicatori de prevenire, acestea nefiind un criteriu de evaluare a activității.

Sub motivul măsurilor de distanțare, organizațiile sindicale nu au mai fost consultate nici cu ocazia acordării salariilor de excelență, deci suntem în postura de a spera că ele au ajuns la cei care merită de această dată.

În final nu ne rămâne decât să așteptăm să treacă cât mai repede pandemia, așa cum așteptăm să treacă și prostia unora care conduc vremelnic acest sistem.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

”Uniți vom fi puternici!”



 
 
Conferinta Nationala SNAP 2015
 
Protest 1 Iunie Miting
 
 
Sindicalistii din Politie s-au intilnit cu seful IPJ Bacau   |   16.09.2012   |  
www.bacaulive.ro
liderii de sindicat au avut o intrevedere cu seful Inspectoratului de Politie Judetean Bacau caruia i-au reprosat faptul ca drepturile lor ...
Poliţia Constanţa tergiversează intenţionat un proces!   |   17.05.2012   |  
www.cugetliber.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
Şeful Poliţiei Constanţa riscă să fie amendat de instanţă   |   04.05.2012   |  
www.cugetliber.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
BT Neamt - Incurajeaza lupa impotriva consumului de droguri   |   23.05.2011   |   www.evenimentul.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
Protest cu furca-n gat  |   21.10.2010  |   www.monitorulneamt.ro
Politistii se "bat" intre ei   |   17.08.2010  |   www.ziarulceahlaul.ro
In vremuri atit de grele incit si hirtia de scris este la mare pret in politie, Sindicatul Agentilor acuza Sindicatul Politistilor si Personalului Contractual de practici imorale. Tendentios, liderul SNAP Neamt, agentul Ioan Canarau numeste sindicatul pe care l-a parasit SNPPCR...
Politistii nemteni sun solidari cu subofiterul dambovitean batut   |   08.09.2010  |   www.realitateamedia.ro
Subofiterii si ofiterii Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Neamt si-au exprimat ingrijorarea vizavi de tot mai desele cazuri in care oamenii legii sunt agresati. De asemenea, politistii isi arata sustinerea pentru colegul lor de la IJP Dambovita...
Politistii acuza lipsa de protectie si legislatia oarba   |   08.09.2010  |   www.monitorulneamt.ro
Printr-un comunicat remis presei, Ioan Canarau, presedintele Biroului Teritorial Neamt al Sindicatului National al Agentilor de Politie (SNAP), isi exprima regretul fata de cele intimplate cu colegul lor din Tirgoviste, care se zbate intre viata si moarte dupa ce ...
Agentii de politie, invitati sa adere la un sindicat care sa-i reprezinte doar pe ei   |   17.08.2010  |   www.monitorulsv.ro
Sindicatul National al Agentilor de Politie din Romania, organism infiintat in tara de aproximativ trei ani, cauta membri si in judetul Suceava, agentii din judet fiind invitati sa adere la sindicat, pentru a li se apara drepturile. ...
Ziua Copilului - profesorii protesteaza in strada   |  27.05.2010
Peste cinci mii de profesori vor iesi in strada pe 1 iunie 2010. Membrii Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) alaturi de cei din cadrul aliantei Sindicale Gh. Asachi, respectiv al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) au programat ...
Politistii ieseni isi iau scaunele si calculatoarele acasa   |  31.05.2010
Protest inedit al politistilor ieseni. Astazi, oamenii legii vor lasa birourile goale: isi vor lua scaunele si calculatoarele acasa. Pentru ca nu au voie sa faca greva, politistii ieseni vor recurge la alte forme de protest, cu respectarea legii in vigoare. ...
 
NORME METODOLOGICE PRIVIND ACORDAREA DE AJUTOARE FINACIARE
Sindicatul National al Agentilor de Politie acorda membrilor sai ajutoare financiare astfel:
• Ajutor pentru cheltuieli de inmormantare
• Ajutor pentru cazuri de vatamare corporala grava survenite in timpul si ca urmare a indeplinirii atributiilor de serviciu; ...
 
 

Organizatie in parteneriat cu
National Association of Police Organizations (NAPO)

 
brokersasist Oferte speciale asigurari pentru membrii S.N.A.P.
 
vodafone Oferte speciale pentru membrii S.N.A.P.
 
orange Oferte speciale pentru membrii S.N.A.P.
CaliVita - Sănătate pentru polițiști CaliVita - Sănătate pentru polițiști
 
 
SALVATI POLITIA ROMANA!
 
contact snap
 
Biroul Executiv Central S.N.A. P. Sediul Administrativ,
Str. Mihai Voda, nr.17, et.2 cam.201, Casa de Cultura a MAI, sector 5, Bucuresti
Telefon / Fax: (+40)- 21.3100414
Tel: (+40)- 021/3037080 int. 30512, 30513
Mobil: -
E-mail: presedinte@snapromania.ro
 
Parteneri snap
 
 
 
 
HomeComunicateViziune SNAPObiective SNAPOrgane de conducereActe normativeAbuzuriAdeziuneContactAcces membrii
Copyright © 2010 snapromania.ro. Toate drepturile rezervate.