Sindicatul National al Agentilor de Politie
Home Comunicate Viziune SNAP Obiective SNAP Organe de conducere Acte normative Abuzuri Adeziune Contact
AFILIAT LA FEDERATIA SINDICATELOR DEMOCRATICE A POLITISTILOR DIN ROMANIA
"ALEXANDRU IOAN CUZA"
DIN CADRUL BLOCULUI NATIONAL SINDICAL
comunicate
 
Problemele reale ale politistilor au ramas inca nerezolvate   |  30-05-2013

Către:  MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
In atenţia: D-lui Radu STROE, Ministru

Domnule Ministru,

Cu toate că la data de 22.05.2013 ați semnat Acordul colectiv privind raporturile de serviciu, organizația noastră dorește să aducă în atenția dumneavoastră problemele și termenele pe care vi le-ați asumat încă de la numirea în funcție.

În fapt, este vorba de proiectul de ordonanță de urgență prin care să fie modificată Legea 360/2002 privind Statutul polițistului, în sensul stabilirii unui cuantum fix pentru compensația de chirie, atât pentru ofițerii de poliție cât și pentru agenții de poliție, respectiv modificarea cadrului legal referitor la cercetările disciplinare, pentru a nu mai fi sancționați polițiști pentru fapte săvârșite de aceștia în afara orelor de program sau care nu au legătură cu atribuțiile de serviciu. Rezolvarea acestor probleme, pentru care organizația noastră militează încă din 2010, ar fi un prim pas în vederea înlăturării nenumăratelor situații discriminatorii și abuzurilor care se comit, zi de zi, în interiorul Ministerului Afacerilor Interne.

Nu putem să nu constatăm însă, că din octombrie 2010, de când organizația noastră a prezentat public problemele pentru care militează, la nivelul structurilor ministerului se află aceiași „specialiști”, fapt ce ne determină să prezumăm că aceștia cunosc foarte bine deficiențele sistemului însă, nu au făcut nimic pentru îndepărtarea lor. Acesta este motivul pentru care așteptăm din partea dumneavoastră voință și determinare pentru ca reformarea și democratizarea instituției să aibă loc cu adevărat.

Mai mult, după modificarea H.G. 1292/2003 privind drepturile de transport pentru polițiști, iată că au trecut mai bine de două luni fără ca O.M.A.I. 136/2004 să fie actualizat, cu toate că ține numai și numai de dumneavoastră să îl semnați.

Având în vedere aceste aspecte, în baza prevederilor Legii Dialogului Social 62/2011, începând cu data de 01.07.2013, dacă problemele expuse mai sus nu vor fi rezolvate, vom picheta sediul Ministerului Afacerilor Interne până când veți înțelege că, în orice instituție, cea mai de preț valoare este resursa umană, iar nerezolvarea acestor probleme creează un prejudiciu care se răsfrânge asupra calității serviciului polițienesc.     

         

Cu stimă,
Iulian SURUGIU

Preşedinte



 
 
Conferinta Nationala SNAP 2015
 
Protest 1 Iunie Miting
 
 
Sindicalistii din Politie s-au intilnit cu seful IPJ Bacau   |   16.09.2012   |  
www.bacaulive.ro
liderii de sindicat au avut o intrevedere cu seful Inspectoratului de Politie Judetean Bacau caruia i-au reprosat faptul ca drepturile lor ...
Poliţia Constanţa tergiversează intenţionat un proces!   |   17.05.2012   |  
www.cugetliber.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
Şeful Poliţiei Constanţa riscă să fie amendat de instanţă   |   04.05.2012   |  
www.cugetliber.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
BT Neamt - Incurajeaza lupa impotriva consumului de droguri   |   23.05.2011   |   www.evenimentul.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
Protest cu furca-n gat  |   21.10.2010  |   www.monitorulneamt.ro
Politistii se "bat" intre ei   |   17.08.2010  |   www.ziarulceahlaul.ro
In vremuri atit de grele incit si hirtia de scris este la mare pret in politie, Sindicatul Agentilor acuza Sindicatul Politistilor si Personalului Contractual de practici imorale. Tendentios, liderul SNAP Neamt, agentul Ioan Canarau numeste sindicatul pe care l-a parasit SNPPCR...
Politistii nemteni sun solidari cu subofiterul dambovitean batut   |   08.09.2010  |   www.realitateamedia.ro
Subofiterii si ofiterii Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Neamt si-au exprimat ingrijorarea vizavi de tot mai desele cazuri in care oamenii legii sunt agresati. De asemenea, politistii isi arata sustinerea pentru colegul lor de la IJP Dambovita...
Politistii acuza lipsa de protectie si legislatia oarba   |   08.09.2010  |   www.monitorulneamt.ro
Printr-un comunicat remis presei, Ioan Canarau, presedintele Biroului Teritorial Neamt al Sindicatului National al Agentilor de Politie (SNAP), isi exprima regretul fata de cele intimplate cu colegul lor din Tirgoviste, care se zbate intre viata si moarte dupa ce ...
Agentii de politie, invitati sa adere la un sindicat care sa-i reprezinte doar pe ei   |   17.08.2010  |   www.monitorulsv.ro
Sindicatul National al Agentilor de Politie din Romania, organism infiintat in tara de aproximativ trei ani, cauta membri si in judetul Suceava, agentii din judet fiind invitati sa adere la sindicat, pentru a li se apara drepturile. ...
Ziua Copilului - profesorii protesteaza in strada   |  27.05.2010
Peste cinci mii de profesori vor iesi in strada pe 1 iunie 2010. Membrii Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) alaturi de cei din cadrul aliantei Sindicale Gh. Asachi, respectiv al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) au programat ...
Politistii ieseni isi iau scaunele si calculatoarele acasa   |  31.05.2010
Protest inedit al politistilor ieseni. Astazi, oamenii legii vor lasa birourile goale: isi vor lua scaunele si calculatoarele acasa. Pentru ca nu au voie sa faca greva, politistii ieseni vor recurge la alte forme de protest, cu respectarea legii in vigoare. ...
 
NORME METODOLOGICE PRIVIND ACORDAREA DE AJUTOARE FINACIARE
Sindicatul National al Agentilor de Politie acorda membrilor sai ajutoare financiare astfel:
• Ajutor pentru cheltuieli de inmormantare
• Ajutor pentru cazuri de vatamare corporala grava survenite in timpul si ca urmare a indeplinirii atributiilor de serviciu; ...
 
 

Organizatie in parteneriat cu
National Association of Police Organizations (NAPO)

 
brokersasist Oferte speciale asigurari pentru membrii S.N.A.P.
 
vodafone Oferte speciale pentru membrii S.N.A.P.
 
orange Oferte speciale pentru membrii S.N.A.P.
CaliVita - Sănătate pentru polițiști CaliVita - Sănătate pentru polițiști
 
 
SALVATI POLITIA ROMANA!
 
contact snap
 
Biroul Executiv Central S.N.A. P. Sediul Administrativ,
Str. Mihai Voda, nr.17, et.2 cam.201, Casa de Cultura a MAI, sector 5, Bucuresti
Telefon / Fax: (+40)- 21.3100414
Tel: (+40)- 021/3037080 int. 30512, 30513
Mobil: -
E-mail: presedinte@snapromania.ro
 
Parteneri snap
 
 
 
 
HomeComunicateViziune SNAPObiective SNAPOrgane de conducereActe normativeAbuzuriAdeziuneContactAcces membrii
Copyright © 2010 snapromania.ro. Toate drepturile rezervate.