O primă măsură pentru clarificarea împrejurărilor de fapt ce prezintă importanţă pentru stabilirea adevărului este cercetarea la faţa locului producerii accidentului.

Potrivit art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, proba se obţine în procesul penal. Conform art. 192 alin. (1) din Codul de procedură penală, cercetarea la faţa locului se dispune de către organul de  urmărire penală atunci când este necesară constatarea directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă importanţă pentru stabilirea adevărului, iar potrivit art. 195 alin. (1 ) din acelaşi act normativ, despre efectuarea acesteia se încheie un proces - verbal. Potrivit dispoziţiilor art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală, procesul - verbal sus - mentionat este mijloc de probă.

Din cele arătate mai sus, rezultă că, pentru a avea valoare probatorie, cercetarea la faţa locului trebuie să fie efectuată după începerea urmăririi penale cu privire la faptă.

Potrivit noilor prevederi penale, în această etapă a procesului penal nu există o acuzaţie certă cu privire la săvârşirea faptei şi o încadrare juridică pentru o anumită persoană, existând doar indicii cu privire la comiterea unei fapte penale .

Individualizarea  răspunderii  penale  începe  în momentul  în care din  datele şi probele existente în cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, persoană care devine subiect principal al procesului penal (art. 33 alin. (1) din Codul de procedură penală). Această activitate se dispune de către procuror prin ordonanţă, care va cuprinde inclusiv încadrarea juridică a faptei pentru care este suspectat.

În ceea ce priveşte problema în ce măsură organul de urmărire penală poate dispune Începerea urmăririi penale cu privire la faptă, câtă vreme persoana vătămată în accident nu a formulat plângere prealabilă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a opinat că analiza îndeplinirii condiţiei de procedibilitate constând în formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată nu trebuie făcută imediat după producerea accidentului rutier în care aceasta a fost implicată.

Ca urmare, analiza privind existenţa plângerii nefiind făcută imediat după producerea accidentului, potrivit celor arătate mai sus, nici constatarea incidenţei dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală în cauză nu este posibilă în acest moment.

În consecinţă, organele de urmărire penală sesizate cu privire la comiterea unui accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane vor dispune începerea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) din Codul penal şi vor proceda la efectuarea cercetării la fala locului şi a altor acte ce nu suferă amânare.

Menţionăm că procedura cercetării la faţa locului este  prevăzută  de  Ordinul comun M.A.I. şi P.Î.C.C.J  nr.18211754 /C/2009.

Referitor la prevederile Instrucţiunilor M.I. nr. 766/1998, opinăm că acestea au ca obiect gestionarea accidentelor rutiere, în funcţie de gravitatea acestora, fără o raportare directă la consecinţele penale ale faptelor cercetate şi fără o corelare imediată şi absolută cu norma penală. În acest sens precizăm faptul că modificările recente survenite în legislaţia penală referitoare la infracţiunea de vătămare corporală din culpă sunt de natură a elimina conceptul de accident rutier grav în sensul definit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, concept ce urmează să fie defmit unitar la nivelul UE prin folosirea unor criterii de către personalul medical.

Din acest punct de vedere trebuie subliniat faptul că definirea accidentului grav prevăzută de Instrucţiunilor M.I. nr. 76611998 se încadrează în modul cel mai strict în cea identificată de OMS şi este de natură a releva situaţia statistică a unui accident într-o perioadă scurtă de timp raportată la momentul producerii acestuia, când nu există suficiente date medicale (fişe de observaţie clinică-extemare sau acte medico-legale), raportarea accidentului nefiind relevantă din punct de vedere al consecinţelor penale ale faptei (autovătămarea nu produce consecinţe penale pentru autor indiferent de gravitatea leziunilor. dar statistic accidentul rutier este înregistrat ca unul grav).

TI.  Referitor  la  existenţa  unor  norme  privind  obligaţia  întocmirii  raportului  de activitate la finalizarea serviciului, evaluarea activităţilor, stabilirea unor standarde de evaluare precum şi stabilirea atribuţiilor defalcat pentru ofiţeri şi agenţi vă informăm că aspectele semnalate au fost reglementate prin Dispoziţia I.G.P.R. nr.35/2008. Solicitarea dvs. de formulare a unui model de raport unic privind activitatea zilnică urmează a fi evaluată în perioada imediat următoare, în situaţia în care se doreşte stabilirea unei noi concepţii de acţiune a poliţiei rutiere.

Subliniem faptul că evaluarea personalului din subordine este atributul exclusiv al şefului nemijlocit în conformitate cu reglementările specifice în materia resurselor umane, stabilirea indicatorilor de evaluare fiind în strictă corelare cu atribuţiile specifice ale postului ocupat.

ITI. În ceea ce priveşte dotarea cu echipament de protecţie a poliţiştilor care desfăşoară activităţi de poliţie rutieră (din cadrul structurilor de poliţie rutieră, ordine publică sau poliţie transporturi) precizăm faptul că Direcţia Rutieră nu are atribuţii privind achiziţionarea sau distribuirea acestui gen de echipamente . Asigurarea protecţiei în munca desfăşurată este obligaţia fiecărui şef al locului de muncă (şefi de formaţiuni, birouri, servicii, şefi ai structurilor poliţiei pe palierele unde sunt desfăşurate astfel de activităţi) achiziţionarea efectivă fiind atributul structurilor de profil (logistică şi fmanciar) la dispoziţia ordonatorului de credite. Totuşi, atunci când au fost semnalate probleme în dotarea cu astfel de echipamente, Direcţia Rutieră a făcut demersurile necesare în vederea urgentării alocării sau suplimentării fondurilor financiare pentru acest segment de act1v1tate (spre exemplu achiziţionarea a 150  echipamente reflectorizante la I.P.J. Cluj în luna decembrie 2014). Subliniem însă necesitatea respectării tuturor sarcinilor de serviciu de către structurile care au atribuţii în diferite domenii, Direcţia Rutieră nefiind panaceul universal  pentru  rezolvarea  tuturor problemelor  întâlnite în activitatea poliţiştilor.