Sindicatul National al Agentilor de Politie
Home Comunicate Viziune SNAP Obiective SNAP Organe de conducere Acte normative Abuzuri Adeziune Contact
AFILIAT LA FEDERATIA SINDICATELOR DEMOCRATICE A POLITISTILOR DIN ROMANIA
"ALEXANDRU IOAN CUZA"
DIN CADRUL BLOCULUI NATIONAL SINDICAL
comunicate
 
Afacere de sute de mii de euro pentru Academia de Politie   |  22-07-2015

În această perioadă au fost organizate doua evenimente importante pentru instituția Poliției Române. Pe de o parte absolvirea promoțiilor de agenți de poliție din cadrul celor doua instituții de învățământ postliceale de la Cluj și Câmpina, iar pe de altă parte, organizarea examenului de admitere la Academia de Poliție „A.I. Cuza”.

Cu toate că resursa umană ar trebui să reprezinte cea mai importantă și valoroasă bogăție a acestei instituții, nu putem să nu constatăm că maniera în care au fost tratați, atât proaspeții absolvenți, cât și cei care vor să acceadă în corpul ofițerilor lasă de dorit.

În primul caz, la nivelul Școlilor de Agenți de Poliție, ca element de noutate la absolvire, s-a introdus ca probă eliminatorie, o testare fizică. Este de lăudat că, în cele din urmă, și „mințile luminate” încep să înțeleagă importanța pregătirii fizice și profesionale a polițiștilor, însă modalitatea în care aceștia au stabilit probele, ne face să credem că sunt pe dinafară când vine vorba despre munca de poliție.

Spunem asta deoarece, în mod surprinzător, și aparent discriminatoriu, au stabilit ca numai elevii de gen masculin să treacă printr-o probă fizică în care trebuiau să dovedească deprinderile necesare executării unui număr de 10 procedee de autoapărare. În schimb elevele, nu au avut această probă, de parcă ele nu ar avea nevoie de aceste cunoștințe. Ne întrebăm care este mesajul cu care acești elevi părăsesc un sistem educațional în care, de dinainte de a intra în activitate, deja sunt promovate diferențe inechitabile.  Toate acestea, în condițiile în care majoritatea agenților vor fi repartizați în mediul rural. Oare cei din minister consideră că femeile polițist nu vor avea nevoie de cunoștințe de autoapărare?!

În cel de-al doilea caz, este vorba despre interesul, sau mai bine zis dezinteresul, pe care mai marii ministerului îl manifestă față de preocuparea de a avea ofițeri cât mai bine pregătiți în sistem. Astfel, din numărul total de 596 de locuri pentru cetățenii români, constatăm că 250 de locuri la zi sunt pentru specializarea Poliție iar pentru frecvență redusă, pentru aceeași specializare au fost scoase 25 de locuri. Facem precizarea că la forma de învățământ cu frecvență redusă pot participa doar polițiștii care sunt în activitate.

Astfel, pe de o parte observăm că ministerul pune mai mare preț pe tinerii ieșiți de pe băncile liceelor, cărora le acordă de 10 ori mai multe locuri decât agenților de poliție care deja au o experiență profesională în spate. Să nu mai vorbim despre examenul propriu-zis, care este identic pentru ambele forme de învățământ, adică gramatică, istorie și engleză.

Acum ne întrebăm noi…ce relevanță au cunoștințele de istorie pentru un agent care vrea să devină ofițer?!?! Considerăm că s-ar impune ca examenul să fie constituit din teme profesionale și legislație specifică muncii de poliție.

Nu în ultimul rând, trebuie să vorbim și despre sumele exorbitante pe care Academia de Poliție le realizează anual. Este vorba de taxa de înscriere de 350 de lei/participant (despre care nu am reușit să ne dăm seama cum a fost stabilită) înmulțită cu aproximativ 4000 de candidați înscriși la toate cele 5 arme (polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi, pompieri, penitenciare). Dacă nu are atâtea zerouri calculatorul dvs., vă convertim noi suma în euro și ajungem la cifra de 300.000 euro.  Sumă care sigur va dispărea pe cheltuieli pentru covrigei, sărățele, apă plată și orice alte cheltuieli astfel încât, odată cu  finalul examenului, să fie „finalizați” și banii. Nu mai amintim aici că ar fi normal ca această taxă să fie subvenționată de către M.A.I. pentru agenții de poliție deoarece, în final, tot ministerul și sistemul va beneficia de cunoștințele acumulate de aceștia pe perioada cursurilor.

 

BIROUL EXECUTIV CENTRAL



 
 
Conferinta Nationala SNAP 2015
 
Protest 1 Iunie Miting
 
 
Sindicalistii din Politie s-au intilnit cu seful IPJ Bacau   |   16.09.2012   |  
www.bacaulive.ro
liderii de sindicat au avut o intrevedere cu seful Inspectoratului de Politie Judetean Bacau caruia i-au reprosat faptul ca drepturile lor ...
Poliţia Constanţa tergiversează intenţionat un proces!   |   17.05.2012   |  
www.cugetliber.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
Şeful Poliţiei Constanţa riscă să fie amendat de instanţă   |   04.05.2012   |  
www.cugetliber.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
BT Neamt - Incurajeaza lupa impotriva consumului de droguri   |   23.05.2011   |   www.evenimentul.ro
În ziua de 18.05.2011 Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din I.P.J. Neamţ, la iniţiativa preşedintelui Biroului Teritorial Neamţ din Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din Romania, Agent şef de poliţie . ...
Protest cu furca-n gat  |   21.10.2010  |   www.monitorulneamt.ro
Politistii se "bat" intre ei   |   17.08.2010  |   www.ziarulceahlaul.ro
In vremuri atit de grele incit si hirtia de scris este la mare pret in politie, Sindicatul Agentilor acuza Sindicatul Politistilor si Personalului Contractual de practici imorale. Tendentios, liderul SNAP Neamt, agentul Ioan Canarau numeste sindicatul pe care l-a parasit SNPPCR...
Politistii nemteni sun solidari cu subofiterul dambovitean batut   |   08.09.2010  |   www.realitateamedia.ro
Subofiterii si ofiterii Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Neamt si-au exprimat ingrijorarea vizavi de tot mai desele cazuri in care oamenii legii sunt agresati. De asemenea, politistii isi arata sustinerea pentru colegul lor de la IJP Dambovita...
Politistii acuza lipsa de protectie si legislatia oarba   |   08.09.2010  |   www.monitorulneamt.ro
Printr-un comunicat remis presei, Ioan Canarau, presedintele Biroului Teritorial Neamt al Sindicatului National al Agentilor de Politie (SNAP), isi exprima regretul fata de cele intimplate cu colegul lor din Tirgoviste, care se zbate intre viata si moarte dupa ce ...
Agentii de politie, invitati sa adere la un sindicat care sa-i reprezinte doar pe ei   |   17.08.2010  |   www.monitorulsv.ro
Sindicatul National al Agentilor de Politie din Romania, organism infiintat in tara de aproximativ trei ani, cauta membri si in judetul Suceava, agentii din judet fiind invitati sa adere la sindicat, pentru a li se apara drepturile. ...
Ziua Copilului - profesorii protesteaza in strada   |  27.05.2010
Peste cinci mii de profesori vor iesi in strada pe 1 iunie 2010. Membrii Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) alaturi de cei din cadrul aliantei Sindicale Gh. Asachi, respectiv al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) au programat ...
Politistii ieseni isi iau scaunele si calculatoarele acasa   |  31.05.2010
Protest inedit al politistilor ieseni. Astazi, oamenii legii vor lasa birourile goale: isi vor lua scaunele si calculatoarele acasa. Pentru ca nu au voie sa faca greva, politistii ieseni vor recurge la alte forme de protest, cu respectarea legii in vigoare. ...
 
NORME METODOLOGICE PRIVIND ACORDAREA DE AJUTOARE FINACIARE
Sindicatul National al Agentilor de Politie acorda membrilor sai ajutoare financiare astfel:
• Ajutor pentru cheltuieli de inmormantare
• Ajutor pentru cazuri de vatamare corporala grava survenite in timpul si ca urmare a indeplinirii atributiilor de serviciu; ...
 
 

Organizatie in parteneriat cu
National Association of Police Organizations (NAPO)

 
brokersasist Oferte speciale asigurari pentru membrii S.N.A.P.
 
vodafone Oferte speciale pentru membrii S.N.A.P.
 
orange Oferte speciale pentru membrii S.N.A.P.
CaliVita - Sănătate pentru polițiști CaliVita - Sănătate pentru polițiști
 
 
SALVATI POLITIA ROMANA!
 
contact snap
 
Biroul Executiv Central S.N.A. P. Sediul Administrativ,
Str. Mihai Voda, nr.17, et.2 cam.201, Casa de Cultura a MAI, sector 5, Bucuresti
Telefon / Fax: (+40)- 21.3100414
Tel: (+40)- 021/3037080 int. 30512, 30513
Mobil: -
E-mail: presedinte@snapromania.ro
 
Parteneri snap
 
 
 
 
HomeComunicateViziune SNAPObiective SNAPOrgane de conducereActe normativeAbuzuriAdeziuneContactAcces membrii
Copyright © 2010 snapromania.ro. Toate drepturile rezervate.