Avand în vedere tragicul eveniment în care colegul nostru Bogdan-Cosmin Gigina și-a pierdut viața, precum și reacțiile generate posteveniment, Sindicatul Național al Agenților de Poliție, dorește să facă următoarele precizări:
În acest caz a fost declanșata procedura de cercetare a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, iar verificările sunt efectuate de către instituțiile ce au competența în acest sens, organizația noastră avand încredere că, la finalul cercetărilor, rezultatul va reflecta cu celeritate starea de fapt și vor fi clarificate toate aspectele doar pe baza unor probe clare.
S.N.A.P. este o organizație sindicală care luptă pentru apărarea drepturilor și intereselor membrilor săi în majoritate polițiști și polițiști de frontieră, nu este aservită politic, nu a făcut și nici nu va face niciodată jocurile vreunui partid politic aflat la putere sau în opoziție.
Experiența ultimilor ani ne-a demonstrat că schimbarea ministrului afacerilor interne nu a constituit un caștig pentru polițiști, ba din contră, de fiecare dată am fost nevoiți să reluăm negocierile de la zero cu noul ministru numit în funcție.
Referitor la persoana domnului ministru Gabriel Oprea, nu suntem în măsură să ne pronunțăm cu privire la vinovația sau nevinovația acestuia, dar avem convingerea că și în cazul său, justiția acționează ca pentru orice alt cetățean al acestei țări, fără părtinire.
Este de datoria noastră să amintim că pe mandatul actual, am reușit să obținem cele mai multe realizări, în lupta pentru drepturile polițiștilor și asta doar cu sprijinul ministrului Gabriel Oprea și a echipei aflată la conducerea Ministerului Afacerilor Interne. Totodată este foarte important să nu uităm că avem demarate o serie de proiecte foarte importante, care trebuie continuate și finalizate, exemplu cel mai concludent fiind proiectul de modificare a Legii nr.360/2002 Statutul Polițistului.
Odată cu schimbarea legii, ne dorim și schimbarea mentalității unor șefi aflați pe diverse funcții de conducere in Poliția Romană, ajunși acolo pe alte criterii decât cele de competență, mai mult de jumătate din aceștia, consideram că ar trebui să elibereze ,,scaunele” sau chiar să părăsească sistemul.
Acest comunicat constituie poziția oficială a Sindicatului Național al Agenților de Poliție, iar în cazul în care există lideri care au alt punct de vedere, le adresăm rugămintea de a-și asuma părerile în nume propriu.
Președinte S.N.A.P.
Iulian Surugiu
|